Deci ! Cum zilele acestea este la modă prezentarea de produse „Handmade”, vă propun o creație care face parte din tradiția românească, lucrată manual, cu elemente naturale (lemn, hartie, sârmă), utilizată pentru transmiterea de mesaje și obținerea de beneficii.
Se prezintă sub forma unui bețisor împodobit cu florii artificiale de diferite forme și culori. Are o perioadă de valabilitate scurtă, poate fi folosită doar o dată pe an, dimineața.
Da, este vorba de o Sorcovă.
Numele de Sorcovă se pare ca vine de la cuvantul surov, de origine bulgară și înseamnă ceva verde- fraged. Nu seamănă, oare, atingerea cu sorcova, ca atingerea cu o baghetă magică, poezia rostită, cu o incantație, având rolul să transmită celui sorcovit vigoare și tinerețe. „Sorcovitului” începe să dispară încet din ritualul de sărbători, cel puțin în zonele urbane, înlocuit cu frenezie de obiceiuri străine (halloween).
Sorcova prezentată este creație proprie, cu tehnica învățată pe vremurile când lucru manual însemna lucru manual și nu redescopeream roata. Întrebați orice educatoare, care acum este la pensie, cum era cu „handcraft” (lucru manual), alături de copii.
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!